Manifesto pentru o casa cu poveste

Noi sintem oameni cu o poveste.

Firma noastra are o poveste personala care trebuie spusa.
Iar povestea trebuie spusa PRIN tot ce facem si tot ce aratam lumii.

Casa noastra in care muncim si in care ne primim clientii trebuie sa fie primitoare si unica.
Oamenii care au venit la noi si au inteles unde au intrat  s-au simtit bine si au revenit.

Ca si hainele, masinile, declaratiile, actiunile, tot ce facem si spunem, casa in care muncim trebuie sa vorbeasca despre noi si sa ne reprezinte.

Ne trebuie o casa cu o poveste.

Nu ne ajuta si nu ne trebuie o casa din beton si sticla in care mai sint multi chiriasi, din care lumea iese la o tigara in fata intrarii.
Nu vrem o casa in care sa primim aerul conditionat la temperatura  de 18 grade fie iarna fie vara, iar lumina e centralizata si reglabila doar intre trame.

Nu vrem sa intram cu ecusoane la git si sa cerem vizitatorilor sa-si lase buletinul la portar, sa semneze in catastife de hirtie ora intrarii si ora iesirii.

Vrem sa-i primim cu caldura si intimitate, cu o cafea si cu un zimbet. Citeodata si cu o pisica.

Acestia sint oamenii pe care-i vrem, cei care apreciaza caldura si atentia personala.
Ei sint cei care vor vorbi despre noi si ne vor aduce altii ca ei.
Pe ceilalti ii vom vizita noi.
Pe cei care nu se deplaseaza din confortul propriului turn de beton si sticla, cu ecusoane si aer conditionat centralizat.

Ne trebuie o casa cu o poveste.

Happy pumpkin day

Azi am sarbatorit Halloween in felul nostru. E al treilea an cind facem felinare din bostani cu copiii, de data aceasta doar cu Andrei si Tudor (vecinul).
Toti pisicii au fost prezenti: Spider, Snoopy (pe fuga, indignat de prezenta lui Moonie pe fotoliul lui din dormitor), Moonie, prezent si intr-o fotografie de grup, Luna zisa si Printesa (banuita a fi motan de fapt).

M-am simtit foaaaarteeee bine, si cu baietii si cu vecina Cristina, mama lui Tudor. Ii spuneam acum citeva minute lui Liviu ca aceasta familie are ceva care ma linisteste. Un fel de normalitate (desi acest cuvint nu-mi place) care cred ca vine din iubire, intelegere, deschidere si respect pe celalalt. Nu am vazut inca o familie romana ca a lor. Nu i-am vazut niciodata tipand unul la celalalt, nici macar o uitatura urita nu am vazut.

Hai ca m-am departat de la subiect, din admiratie pt ceva ce simt nevoia sa am in acest moment.

Am citit si am dormit de dupa-amiaza cu pisica Luna linga mine. La trezire am mai citit citeva capitole din cartea "Cele 40 de legi ale iubirii" de Elif Shafak". E o carte care imi place, desi ma intristeaza putin. Nu stiu daca din cauza cartii m-am simtit foarte singura sau chiar sint foarte singura dar abia azi mi-am dat seama.

Titlul nu e inselator insa, am fost fericita azi pina la momentul lecturii. Pai nu mai citi carti triste femeie :))) ar zice Flavia

Azi vreau sa pun si poze de la Timisoara pt posturile despre Timisoara

Un Armean, un austriac si un evreu

Pare titlul unui banc nu-i asa ?

Citeam un articol despre vise, despre interpretarea lor, despre premonitii din vis, si mi-am amintit un vis din 1998.

Eram pe un cimp deschis si am intrat intr-un avion, condusa fiind de un domn in virsta. Atunci am interpretat visul ca fiind decizia de angajare in firma de recrutare iar domnul era armeanul Garbis Ohanesian. Este, de fapt era (am aflat ca a murit) psiholog si specialist in recrutare si dezvoltare organizationala. El m-a invatat sa intervievez dindu-mi o cheie f simpla: omul trebuie sa plece de la tine fericit, cu o parere buna despre sine. Poate asa se si explica succesul meu (desi eu ma simteam ca o impostoare in primul an de job pt ca nu aveam studii de psihologie) in acest domeniu sau in constructia de relatii pe termen lung

Al doilea din titlu este austriac si traieste in Italia. Ieri a fost ziua lui, a implinit 43 de ani. Roland e cel care ne-a ajutat primul in business, cel datorita caruia sintem azi aici si asa (in Timisoara pt o saptamina de plimbare).

Cel de-al treilea, Shmuel, evreul, e de origine maghiara din Satu-Mare, plecat de copil din Romania.
L-am cunoscut in 2008 la Koln si dincolo de ajutorul in business si modelul de businessman, a fost un bun prieten. Spun a fost pt ca si el a murit anul trecut in 16 decembrie, exact cu o saptamina inainte de ziua lui.

Toti trei au fost/sint pentru mine modelele profesionale, i-am admirat si am primit de la ei.

Ciudat mi se pare ca desi admir mai mult si respect mai mult femeile (fara sa fiu o activista) am avut tot timpul ca model profesional si "mentor" in business un barbat.
Poate a fost reciproc ? Faptul ca ei m-au primit ca "discipol" m-a facut pe mine sa am mai mullta incredere si sa primesc mai usor si mai bine ?

Am si modele feminine pe care le respect si le admir dar nu le urmez, ceva nu se leaga, nu inteleg ce si de ce...

Favourite people in Timisoara

Simina - optimism, clear mind, forta si creativitate intr-o minge de energie
Diana - energie si optimism, generoasa
Horatiu - calm, echilibru, relaxare si focus. A stiut sa iasa din business-ul care-l apasa, sa-si tina in viata pasiunea pt sport si sa faca din asta o sursa de venit.
Marcel - idei de promovare si nas de business. Entuziasm si empatie. Teddy bear
Azi e ziua lui Roland :-)

48 hrs in Timisoara

The 7 "bonnes adresses":

Hotel La Residenza - have a lemonade in the garden and chillax in the outdoor pool in the summer
Dinner @ La dama verde
(go there very hungry and let Lucia, the owner and happy cook,  present you the dishes of the day.
Order everything and save room for desert and Averna)
(if you cant get a table go to Pomodoro and have a steak cooked by chef Alessandro Fiorini)
Breakfast @ Timi's Cafe
(best croissants in town, italian coffee, fresh fruit juice, my favourite is pineaple, yoghurt with muesli & fresh fruit)

Lunch on a sandwich shared with the pigeons and students in Piata Unirii

Wine @ Enoteca with sommelier Mariana,

Dance the night out @ Le Cinema

Sports @ Arena Aqua Center

primul guest writer

Ei bine, iata, pentru ca am simtit nevoia unui musafir pe blog si prietenele mele sint perfetioniste si scriu  la un post de vreun an, uite pe cine am adus:
Pe David Gandy cu al sau blog gazduit de Vogue.

Enjoy !

http://www.vogue.co.uk/blogs/david-gandy/2011/09/27/holidays-italy-and-martini

what happens when someone dies

http://www.elephantjournal.com/2011/09/what-happens-when-i-die/

bine ca am gasit articolul asta, ca sa-mi treaca frica de moarte. Sigur a fost scris pentru mine.